facebook twitter youtube       Centralizator       Contact
 
 

InfoTrafic - nu lăsa să se scufunde viitorul unui copil. Înoată alături de noi!

Adaugat in May 29, 2014 | Vizualizari: 590
Nevoia/problema careia ii raspunde proiectul: InfoTrafic participă pentru a patra oară, la Swimathon, pentru Dorel, un adolescent care doreşte să îşi termine liceul şi să înveţe o meserie care să îi asigure un viitor mai bun, lui şi familiei sale.
Beneficiarii și grupul-ținta? Dorel, un tanar care are nevoie de suport pentru finalizarea studiilor liceale.
Ideea proiectului și activitățile care vor fi derulate În primăvara anului 2011 l-am cunoscut pe Dorel, din Aghireş. Avea 14 ani şi o situaţie materială precară, însă visa la o viaţă mai bună şi la un viitor, pentru el şi pentru familia sa. Terminase printre primii clasa a VIII-a şi spera să poată urma liceul, ca să aibă şi el o meserie, să nu îşi facă griji în privinţa viitorului. Şansele, însă, nu erau de partea lui. Cu o mamă bolnavă şi un tată alcoolic, copilăria lui Dorel se sfârşise brusc. El trebuia să muncească în sat, cu ziua, ca să îşi poată sprijini, cât de cât, familia. Nu avea cine să îl susţină financiar, sau măcar moral. Nu îşi permitea să stea acasă, la fel ca alţi copii, să picteze, de exemplu, cum îi plăcea atât de mult. Acela a fost momentul în care cazul lui Dorel a ajuns la cunoştinţa Fundaţiei Comunitare Cluj, iar QBox şi InfoTrafic – Radioul de pe strada ta a decis că el merită ajutor. Am înotat pentru Dorel şi am strâns fonduri pentru el la trei ediţii Swimathon, în 2011, 2012 şi 2013, iar rezultatul a fost că acest copil şi-a permis să viseze în continuare. A mers la liceu şi a putut să înveţe mai departe, cu mai puţine griji, beneficiind de o bursă lunară, oferită de Fundaţia Comunitară Cluj din fondurile obţinute pentru el de la sponsorii care au susţinut înotătorul InfoTrafic/QBox. Anul acesta înotăm din nou pentru Dorel; este acum în clasa a XI-a, aşadar anul viitor o să termine liceul. Are note bune, a fost inclus şi în echipa de baschet a şcolii şi a devenit din ce în ce mai serios în ceea ce priveşte practica – îşi doreşte să înveţe mai mult, fiind conştient de importanţa meseriei pentru viitorul lui. Aşadar, InfoTrafic participă şi anul acesta, pentru a patra oară, la Swimathon, pentru Dorel. Dacă doreşti să îl ajuţi, de asemenea, trebuie să susţii înotătorul InfoTrafic şi să donezi, atât cât crezi de cuviinţă. Întreaga poveste a lui Dorel, precum şi istoricul participării noastre la Swimathon, pot fi găsite pe site-ul http://swimathon.infotrafic.biz/.
Bugetul necesar pentru implementarea proiectului 8.000 de lei
Obiectul financiar de strângere de fonduri prin Swimathon 8.000 de lei
Schimbările pe care le va produce proiectul Finalizarea studiilor de către Dorel, acces la educaţie şi formare profesională.
Link proiect: http://swimathon.infotrafic.biz/
Contact: InfoTrafic - Radioul de pe strada ta!, contact@infotrafic.biz, 0264-413.031, http://swimathon.infotrafic.biz/